Despre sexualitatea feminină

Este subiectul lecturii mele din momentul prezent. Aici e coperta cărţii, care are vreo 600 de pagini. Am citit peste 400; cred că e record la număr de pagini între aceleaşi coperţi.

“Raportul Hite” adună concluziile la care ajunge gagica asta – Shere Hite – după răspunsurile a 3000 de femei, despre propria lor sexualitate. Întrebările le-a formulat într-un chestionar şi le-a împrăştiat în poştă. În carte sunt prezentate inclusiv detalii mai tehnice din cadrul studiului.

• Ceea ce e în general acceptat ca “act sexual” e mult prea vag pentru ceea ce se întâmplă de fapt şi mult prea mult pentru penetrare, în sine.
• Majoritatea femeilor au orgasm clitoridian, nu vaginal.
• Toate femeile sunt capabile de orgasm, calea spre el fiind masturbarea.
• Problema comunicării cu bărbatul în pat. Clitorisul trebuie stimulat. Aşa se nasc cică frustrări faţă de inutilitatea penisului şi orgoliul bărbatului.
• Mi-a plăcut expresia “a face dragoste cu tine”, nu m-am gândit niciodată în felul acesta.

E o carte pe care i-aş face cadou şi bună-mii, ca să-şi amintească ce minunat e să te fi lăsat Dumnezeu, pe lumea asta, femeie. Pe mine, aproape m-a convins. Să nu-mi mai pară rău că nu-s băiat. Pagini întregi cu mărturii referitoare la experienţele şi simţămintele cele mai intime. Am citit pe nerăsuflate. Pe măsură ce înaintez în lectură, revin cu detalii.

Atitudinea din faţa mâncării

Asta este o carte care a venit ea singură la mine. Şi pentru asta îi mulţumesc.

Mărimea unei cărţi nu se măsoară în numărul ei de pagini, nici în săptămânile care stă pe podiumul de best-seller, ci în timpul de care are nevoie pentru a se manifesta în vieţile noastre. Iar, în sensul ăsta, îmi doresc lecturi nemuritoare.

Ştiţi cum spuneam eu despre spălatul pe dinţi, că nu e suficient să-l practicăm, ci e mult mai important felul în care o facem? E vorba de chestiile alea mici, pe care le facem zi de zi, care ne-au intrat în obicei. La fel şi defectele cu care le executăm s-au propagat de la o zi la alta ca nişte greşeli de exprimare care îşi fac loc cu forţa în dex.. Am citit vorbele maestrului Aivanhov (am mai citit câte ceva, e genial omul!) şi nu o să mai mănânc niciodată cum o făceam până acum.
Am înţeles că ceea ce aduc în organismul meu este o viitoare parte din ceea ce voi fi eu când mă voi ridica de la masă. De aceea, trebuie să am mare grijă.
Am înţeles că orice înghit a străbătut o cale lungă până în tubul meu digestiv. Şi că s-a încărcat cu energiile respective prin tehnica bulgărelui de zăpadă. Unele alimente sunt procesate, ambalate, transportate. Unii au nervi şi se răzbună aruncându-le de colo colo. Însă, altele sunt sursă directă de la marea energie creatoare, sunt “scrisoarea divinităţii” către noi. Şi de aceea, trebuie să avem grijă.
Orice obiect posedă o energie proprie, asta ştiam deja. Mai ştiam şi că influenţele externe asupra acestei încărcături se însumează. Fie ele pozitive sau negative. Dar abia acum am înţeles importanţa acestui fapt pentru sistemul meu digestiv, la un nivel superior de cel enzimatic. Organismul meu trebuie mai întâi să distrugă pentru ca apoi să construiască din ceea ce eu îi ofer!
Am înţeles că prin atitudinea mea în faţa obiectelor care îmi constituie hrana îmi pot schimba stări de spirit. E drept, niciodată nu am mâncat înainte de a ieşi în oraş, mereu am ştiut că e ceva care mă deprimă în toată chestia asta. Acum am înţeles şi de ce.

Să încercăm să mâncăm conştienţi. Facem asta de mai multe ori pe zi, e o treabă de care nu ne putem lipsi. Şi atunci, de ce în loc să mâncăm vorbind la telefon şi având noduri în gât, să nu facem un ritual de relaxare spre meditaţie? De ce să nu ne privim bucatele cu recunoştinţă şi iubire. Căci ele sunt parte din ceea ce vom fi noi mâine.

Nu e un ghid al alimentelor hipocalorice, nici nu slăbeşti citind. De fapt, cartea asta nu se adresează celor care vor să slăbească. N-are de-a face cu ei.

A doua prima intalnire

Îmi plăcea să mă retrag într-un cotlon al camerei mele, să trag o pătură galbenă și foarte pufoasă pe mine și să mă afund într-o carte până când reușesc să o termin. Din păcate însă, de când m-a luat avântul examenelor, timpul nu mi-a mai permis să stau liniștită și să-mi văd de “universul imaginar propriu”, blocându-mă undeva între cin>> și cout<<. Poate de acolo a izvorât și dorința de a-mi adăuga cele 15 minute la programul zilnic de activități.

Pentru a te introduce în atmosfera de poveste ce împrejmuiește lectura mea actuală, va trebui să-ți relatez cum am găsit-o.

Zilele acestea am făcut o vizită prin librăria mea preferată și am dat cu ochii peste o carte despre care auzisem multe povești, dar pe care nu am frunzărit-o niciodată cu mai multă atenție. Întâlnirea noastră a fost una neobișnuită: ea zăcea pe jumătate desfăcută într-un loc în care nu avea ce căuta, eu tocmai ce-mi sorbisem cafeaua cea de toate zilele și mă pregăteam să plec spre casă.

Irezistibila ei amplasare m-a determinat să o așez unde-i era locul (nu-mi place să gasesc dezordine în locurile pe care le frecventez), totuși nu înainte de a-i privi prima pagină. Nu mică mi-a fost surprinderea când am observat ce scria cu litere mari. Îmi doresc să reusesc să demontez incipitul ușor melo-dramatic al romanului prin insăși citirea sa.

Pentru că nu cred că “Niciodată nu vei fi fericit”, și sunt in plină căutare de argumente.

[Joey Goebel-"Torturați-l pe artist"]